În direct de la faţa inimii

Suntem în pragul “sărbătorilor “

Dacă cunoşti materia, ai fost prezent/ă la toate cursurile şi eşti încrezut/ă în puterile tale, atunci relaxează-te ! Examenul este o baterie care emană multă adrenalină. Iar dacă ai obiceiul să chiuleşti de la ore, nu ai decît să urmezi câteva sfaturi :

1.      Alarmează-ţi colegii de facultate şi fă rost de toate conspectele, însă ţine cont că nimic nu se face gratis, căci vorba ceea  „Frate- frate dar brînza-i cu bani”.

2.      Nu lăsa totul pentru ultima zi, cu siguranţă vă sună cunoscută  zicala „ porcul nu se îngraşă în ajun”.

3.      Uită de cuvintele „ Pile” şi  „Şpagă”, la facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării nu veţi auzi de ele.

4.      Nu te baza pe copiuţe, profesorii  în timpul examenelor sunt numai ochi şi urechi, aşa că probabil nu o să-ţi reuşească.

5.      Fii pe fază!!! Sesiunea trece dar restanţele rămân.

Foto : www.google.com

O zi din viaţa unui student

Am ales să cedez spaţiul de pe ultima pagină în favoarea unei istorii pe care mi-a povestit-o o colegă. Şi după cum mărturiseşte autoarea e o zi din viaţa ei. Dacă acest text este reprezentativ sau nu pentru studenţii de la FJŞC,vă las pe voi să decideţi…
Ea se numeşte Ana şi este la fel ca şi voi o studentă care are un stil de viaţă :
Se trezeşte la 6:00 dimineaţa, amorţită, fară chef de viaţă şi cu dureri de cap.Căci aseară pînă noaptea tîrziu au măcinat-o gîndurile ,de unde să facă rost de bani ca să-şi cumpere o geacă galbenă pe care a zărit-o zilele acestea într-un magazin. Şi care plus la toate mai e primăvara aceasta în vogă. Iar ea pentru că este o domnişoară care se respectă nu ezită să arate trendy.
La 6:10 sare din pat, îşi pune pe ea un tricou şi merge la baie ,unde se întîlneşte cu cîteva fete,mai schimbă nişte vorbe ,aşa ca între vecine,se spală pe faţă şi pe dinţi,apoi se îndreaptă fresh spre odaie.În cameră e linişte totală, colegele Anei dorm buştean, nici gînd să meargă la prima oră. Probabil chiulitul de la lecţii a devenit deja o obişnuinţă pentru ele.În bucătăria improvizată Ana îşi face grăbită un ceai verde ( a auzit că te ajută să fii mai subtilă) ,apoi înfulecă din cartofii rămaşi pe masă de aseară şi în scurt timp îşi dă seama că nu are pîine.
Fără să stea prea mult pe gînduri merge să împrumute de la vecine.Ora 7:20 o prinde admirîndu-se în oglindă.Cu părul proaspăt tapat îşi aplică pe faţă un fon de ten,îşi lungeşte genele şi ca să nu scape niciun detaliu, mai scotoceşte prin dulapul colegei de cameră de unde scoate un gloss transparent.La 7:30 îşi umple sistematic buzunarele cu: telefon, şerveţele, ruj, portofel şi iese grăbită.Troleul este plin ,stă cocoşată, dar e OK,este obişnuită cu aşa ceva .Pînă la orele 14:00 se află în incinta universităţii timp în care reuşeşte să copieze la o lucrare , să bea o cafea cu prietenele ei şi să se întristeze ,atunci cînd se regăseşte pe lista restanţierilor.De parcă, nu ştia că nu a prezentat nicio comunicare la obiectul respectiv.Ora 16:00 o găseşte în parc,aşezată pe o bancă ,cu o pungă de pesmeţi în mîină, Ana meditează profund asupra relaţiei pe care o are cu actualul ei prieten.Se gîndeşte dacă merită să-i mai acorde o şansă.După ce a cîntărit totul în prealabil,se îndreaptă spre cămin satisfăcută de alegerea pe care a luat-o.
Acasă o aşteaptă aceeaşi farfurie cu cartofi reci,acelaşi pat şi aceleaşi fete din odaie,care îşi împrumută una alteia bluze şi accesorii pentru randes-vous.Ana mănîncă nişte biscuiţi şi se pune la somn,dar îşi spune să nu doarmă mult că de nu la noapte va fi nevoită să audă toţi cîinii lătrînd sub ferestre.După 3 ore de somn o trezeşte Irina ,care veni să-i ceară conspectele,iar în semn de mulţumire o invită la petrecere.Cheful se dovedi a fi unul reuşit: muzică bună, dansuri,gustărele,bîrfe noi,ce poate fi mai plăcut pentru un student plictisit şi flămînd.
Se face 23:00,Ana se pregăteşte de somn,îşi programează ceasul să sune la orele 6:00 dimineaţa şi nu uită să-i dea un beep iubitului ei în semn că se gîndeşte la el.
Foto: www.google.com

„Are mama două fete”

Poate că pentru lume ea este doar o simplă persoană, dar pentru mine este întreaga lume. Nu-mi imaginez nicio clipă din viaţa mea fără această fiinţă. Suntem împreună de foarte mult timp. De pe cînd eram doar nişte embrioni în burtica mamei noastre, dornici de-a ne forma şi a apărea în societate.Chiar din primii ani de existenţă ne deosebeam foarte mult una de alta. Ea era o fire sensibilă, grijulie şi foarte isteaţă,prindea totul din zbor. Îmi reveni în minte, că pe la vîrsta de doi anişori, mă tot tachina să zic corect cifra trei,iar eu îi zîmbeam ,sfioasă, şi-i repetam ’tei’. Este o tînără fricoasă, îi e teamă de întuneric. Dar ştie că nimic nu i se poate întîmpla din moment ce mă are pe mine. Îmi amintesc, cînd eram mici, mama ca să ne dezveţe de susetă ne spunea că a furat-o lupul. Iar eu, în toiul nopţii, coboram pe întuneric din pat şi mă strecuram la crăpătura uşii. Mă aşezam în genunchi şi-l rugam pe animalul sălbatic să-mi returneze tetina de cauciuc. Iar Olea, înspăimîntată, învelită pînă peste cap cu plapuma îmi spunea :

- Lena! Transmite-i să o aducă şi pe a mea.
Este un om care învaţă să meargă înainte, chiar dacă a suferit.Căci lăsînd visele să moară, viaţa nu este decît o pasăre cu aripi rupte, care nu mai poate să zboare. O consider puternică pentru că a ştiut să ierte, atunci cînd se părea că nu mai are nici un sens.Şi a învăţat să nu înceteze niciodată să zîmbească, chiar şi atunci cînd este tristă, pentru că nu se ştie cine se poate îndrăgosti de zîmbetul ei.
Este o fată ambiţioasă, care ştie ce-şi doreşte de la viaţă. Îşi alungă tristeţea cîntînd, deoarece este pasionată de arta frumosului.Se încadrează, cu uşurinţă, în orice colectiv.Căci e veselă, drăguţă şi sociabilă.. Într-un singur cuvînt este un element, care emană multă energie pozitivă.Uneori ne certăm, dar acest lucru ne face să realizăm cît de mult ţinem una la alta.. Deşi nu arată, eu simt că mă iubeşte. Iar noi împreună formăm un tot întreg.În luna ianuarie va fi mireasă, cea mai frumoasă mireasă.Ea surioara mea, cu care împart acelaşi pat, uneori aceeaşi pernă, aceleaşi amintiri, bucurii, tristeţi, lacrimi şi niciodată aceeaşi băieţi va ‘zbura’ din casa părintească. Nu-mi vine să cred că ne vom despărţi şi fiecare dintre noi va avea familia, copiii şi preocupările sale.Uneori din fierbinţeală îi spun că nicicînd nu-i voi duce dorul, cu toate că în adîncul sufletului realizez că îmi va lipsi mult.Tu îţi imaginezi un om cu un singur ochi? Eu –nu, te întreb acest lucru, pentru că aşa mă simt eu cînd nu eşti lîngă mine.De aceea, trebuie să fim mereu împreună pentru a putea vedea întregul univers cu ambii ochi.

Foto : din arhiva surioarei mele

Batem alarma!

În Republica Moldova morbiditatea din cauza cancerului mamar se plasează pe locul doi,după  bolile cardiovasculare. Principala cauză a creşterii numărului de bolnavi de cancer este  diagnosticarea tardivă a bolii. De obicei, pacienţii se adresează la medic foarte târziu,  cancerul fiind depistat în ultimele două faze, atunci când nu mai poate fi tratat. Conform  datelor statistice, la Institutul Oncologic sunt înregistrate peste 41 mii de persoane bolnave  de cancer. Anual sunt depistate cca 800 de femei cu cancer mamar.

Cancerul mamar (tumoare malignă) este o afecţiune în care celulele care alcătuiesc sânii  încep să crească anormal într-o manieră necontrolată. Anume ignoranţa, spaima de  diagonostic şi lipsa educaţiei sanitare fac ca în ţara noastră identificarea bolii să se realizeze  în stadii avansate. Printre factorii de risc ce duc la apariţia cancerului mamar se numără :  existenţa unor rude de sînge (mama, bunica) care au suferit de aceasta maladie, preexistenţa  unor boli ale sînului, apariţia ciclului menstrual înainte de 12 ani, întîrzierea menopauzei, naşterea primului copil la o vîrstă înaintată, folosirea pilulelor contraceptive şi absenţa copiilor şi a lactaţiei,. Există şi o serie de factori care par să aibă rol protector împotriva acestei stări patologice. Dintre aceştia, cei mai importanţi sunt : declanşarea primei menstruaţii după vîrsta de 15 ani, alăptarea naturală a copilului, activităţile fizice şi sexuale.Unii medici recomandă ca sutienul să fie cît mai lejer cu putinţă, preferabil doar din bumbac şi să fie purtat cît mai puţin, doar atunci cînd este strict necesar din punct de vedere estetic. Pentru a asigura succesul în tratament este necesară depistarea timpurie a bolii, de aceea ar fi bine ca fiecare dintre noi să cunoască că apariţia unui nodul nedureros, dur, neregulat, retragerea mamelonului şi modificarea culorii sînului sînt simptomele cancerului mamar.Pentru a preveni tumoarea malignă este important de evitat anticonceţionalele hormonale, abuzul de alcool, obezitatea, expunerea la radiaţii şi alimentele bogate în grăsimi. Şi nu în ultimul rînd este necesară efectuarea anuală a examenului mamografic.În terapia cancerului la sîn există mai multe opţiuni de vindecare . Alegerea corectă a primei secvenţe terapeutice este obligatorie. Cele mai obişnuite tratamente pentru cancerul mamar sunt intervenţia chirurgicală, radioterapia, chimioterapia şi hormonoterapia.Fiecare tip de medicaţie are beneficii si neajunsuri. Nimeni nu ştie din timp dacă cancerul va dispărea total după tratament sau vor apărea efecte secundare. Totul depinde de vîrsta pacientei, starea generală de sănătate şi stadiul cancerului.Cu ceva timp în urmă a fost lansată ideea că antiperspirantele reprezintă un factor de risc pentru cancerul mamar, deoarece se ştie că în compoziţia lor intră aluminiul care blochează glandele sudoripare şi reduc pentru cîteva ore cantitatea de transpiraţie de la nivelul pielii.Cu toate acestea, nici pînă astăzi nu au fost găsite dovezi ştiinţifice ce ar putea să sprijine această concepţie.De asemenea, frica de realitate şi prezenţa unui număr mare de vînzători de iluzii mediatizaţi în mass-media îi fac pe bolnavii de cancer să apeleze la tratamente alternative de vindecare şi anume utilizînd un vechi tratament indian Essiac,ce constă în întrebuinţarea unui amestec de patru plante.Irina (diagnosticată cu cancer la sîn) a menţionat : „mi s-a recomandat iradiere şi chimioterapie însă eu am ales să consum ceaiul Essiac, care îmi îmbunătăţeşte vizibil sănătatea”.
Cancerul mamar este o afecţiune gravă care alarmează milioane de femei pe glob. Această maladie ucide, anual, 400.000 de femei în lume şi tot anual sunt diagnosticate alte 800.000 de cazuri noi.
Cu toate acestea, cercetările în acest domeniu continuă, iar noile metode de tratament se dovedesc a fi cu adevărat promiţătoare.

Foto: www.google.ro

„Îmbătată” de frumos

Mileştii mici este o localitate situată la 20 km de oraşul Chişinău, în raionul Ialoveni. Complexul a intrat în Cartea Recordurilor ca cea mai mare colecţie de vinuri din Europa „Colecţia de Aur”, cu peste 1,5 milioane de sticle.

• Curioşii…

Era într-o zi de toamnă, combinatul de vinuri, înconjurat de zidurile cetăţelor medievale cu turnuleţe inedite, se pregătea să întîmpine un grup de „curioşi” sosiţi de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM. Musafirii s-au grăbit să facă poze de grup lîngă havuzurile pitoreşti, care îţi creeau senzaţia că te afli într-o curte boierească din sec 16. La drept vorbind, toate acestea se datorează maeştrilor populari care şi-au lăsat o părticică a sufletului şi inimii în lemn, ceramică, sticlă şi metal.

• Mare de vinuri…

În cele din urmă, studenţii împreună cu doi profesori nu s-au lăsat prea mult intrigaţi de către ghid şi au păşit în oraşul vinicol, ce se află la o adîncime de 40-85 metri, cu o temperatură constantă de 12-14 C şi umeditate relativă de 85-95 %. Galeriile calcaroase se întind pe aproape 200 km, dintre care cca 55 km sunt utilizate în scopuri tehnologice. Tinerii conduşi de ghid au parcurs pe jos 4 km prin tunelurile regatului subteran, avînd ocazia să admire bulevardele umbrite de felinare şi străzile cu denumiri : Pinot, Muscat, Feteasca, Negru de Purcari, Cahor, Codru, Cabernet şi Aligote, în care erau aranjate cu grijă sticlele preţioase şi butoaiele de vin. Snejana, ghid la combinatul de vinuri, a menţionat că cea mai valoroasă sticlă de vin prezentă în colecţie a fost produsă în 1973 şi costă 480 euro, adăugînd că pe teritoriul actual, cu milioane de ani în urmă se afla Marea Sarmatică, acum însă aici se află o „mare” de vinuri cu nuanţe variate de gust, adunate din întreaga Moldovă. Vizitatorii au fost surprinşi de originalitatea cascadei săpate în piatră ce reflectă o ambianţă romantică. De asemenea, au fost martori oculari la un Hocus-Pocus, în momentul cînd îndrumătorul a accesat un buton şi s-a deschis o uşă invizibilă, în spatele căreia erau ascunse 10.000 de butelii de vin plasate în acest spaţiu pe timpul lui Mihai Gorboceov, care la rîndul său a ordonat să fie distruse plantaţiile de viţă de vie. Toate sticlele de vin erau acoperite de atributul vechimii- pînză de păianjen şi praf, anume ele făceau să se resimtă spiritul vremurilor de odinioară.

• Bun îi vinul ghiurghiuliu…

Impresionaţi şi în acelaşi timp îngeţaţi de frig oaspeţii au fost invitaţi în sala de degustare ca să se încălzească cu un ceai fierbinte lîngă focul din şemineu. Atmosfera a fost pe de-a dreptul încinsă de către un acordeonist şi viorist, care au interpretat împreună cu cei prezenţi cîteva piese populare printre care : „Căsuţa noastră”; „Ţărăncuţa” şi „ Bun îi vinul ghiurghiuliu”. Natalia Măciucă – specialist în relaţii cu publicul a specificat că vinurile sunt fabricate în strictă conformitate cu tradiţiile vechi, moldoveneşti şi în fiecare dintre ele se simte amprenta creatorului, energia şi inspiraţia sa. La sfîrşitul excursiei studenţii au vizitat magazinul de specialitate de pe teritoriul complexului Mileştii Mici, aceştia şi-au achiziţionat cîteva sticle de vinuri şi spumante la un preţ accesibil.

Foto : Bîrca Elena

Italia a fost şi rămîne celebră în lume

Seara filmului Italian a fost organizată de către Arci Moldova în colaborare cu Nova Agricola Moldova şi Camera de Comerţ Italo- Moldova sub patronatul consulatului onorific al Italiei în R.M. Evenimentul a avut loc în incinta Teatrului Naţional „ Mihai Eminescu” la 19 octombrie 2008.

Ora 15:30…

O dată ajunsă în faţa instituţiei gazdă am simţit o bucurie şi în acelaşi timp emoţii, deoarece nu mai fusesem prezentă ,pînă atunci,la un asemenea eveniment .Am stat cuminte şi mi-am aşteptat cu nerăbdare colega de facultate, cu care hotărîsem să ne delectăm cu ceva bun. La drept  vorbind,  aceasta a cam întîrziat,  iar dacă e să dăm crezare statisticilor,  fiecare a 4-a persoană nu reuşeşte să fie punctuală. Cum spunea Oscar Wilde : Punctulitatea e un hoţ care fură timpul, la o adică acest fenomen deja s-a transformat într-un dezastru naţional.

Ora 16:00…

Împreună cu o mulţime de tineri veniţi de la diverse universităţi am păşit pragul edificiului. Decorul se dovedise a fi cel de altă dată, însă atmosfera era una deosebită. Tineri, copii, femei elegante, domni cu buchete de flori şi-au făcut apariţia unul cîte unul în sala teatrului. În deschidere Nicola Damiani- reprezentantul Grupului Veneto Banca a declarat că este mîndru de a aduce zîmbetul pe buze iubitorilor de muzică şi film, totodată a ţinut să amintească că evenimentul a fost susţinut financiar de Eximbank. Ambasadorul Italie în R.M Stefano Dolelo a menţionat că Italienii au încă multe de învăţat de la cultura moldovenească. Iar dacă aceştia nu oferă moldovenilor ceea ce vor, atunci e vina lor pentru că nu cer îndeajuns. Seara filmului italian s-a făcut simţită o dată cu apariţia în scenă a Orchestrei de Cameră a Teatrului Naţional „Mihai Eminescu” al cărei dirijor este Valeriu Patic. Aceştia au adus un omagiu compozitorului Italian Ennio Morricone, care a compus muzică pentru mai mult de 500 filme şi seriale . Iar în 2007 a primit premiul Oscar pentru întreaga carieră, fiind al doilea compozitor de muzică de film care primeşte acest premiu după Alex North. Am rămas plăcut surprinsă de talentul tinerilor muzicieni, care au interpretat cu iscusinţă 7 piese din repertoriul renumitului maestru Morricone.

Ora 17:00…

Se stinse lumina , forfota din sală pur şi simplu „amorţise”, iar pe ecranul mare din faţa noastră apăruse primele subtitre „ O sută de paşi” în regia lui Marco Tullio Giordana. Spre marele meu noroc, filmul era subtitrat în limba engleză, căci astfel nu aveam să pricep nimic în limba italiană. Această artă cinematografică este dedicată vieţii şi sfîrşitului tragic al lui Peppino Impastato, angajat în lupta contra mafiei Siciliene. Opera m-a făcut să rîd, să meditez, să fiu tristă, iar pe colega mea chiar a făcut-o să plîngă.

Ora 19:00…

Lumea din încăpere părea puţin obosită, dar şi curioasă. Aşteptau succedarea producţiei cinematografe „Eu nu am frică” de Gabriele Salvatores . Acest film îl poartă pe spectator în lumea unui băieţel de nouă ani, care face o descoperire tulburătoare, găsind un copil în fîntîna unui cătun părăsit, acesta fiind ascuns de către adulţii din sat.

Ora 21:00…

Se anunţă derularea filmului „Ultimul Sărut” realizat de regizorul Gabriele Muccino, această operă vorbeşte despre frica de maturitate, frica de a creşte atunci cînd ai 30 ani şi acea de a îmbătrîni atunci cînd ai 50 ani. Sfîrşitul peliculei îţi lasă un gust dulce- amărui şi-ţi demonstrează că dragostea nu se învaţă, ci se simte.Era noapte cînd am părăsit clădirea , cu o inimă cît un purice, cu banii pentru bilet în buzunar, căci intrarea a fost liberă şi cu un suflet plin de senzaţii plăcute m-am îndreptat spre casă.

Foto : www.google.ro

Cafeneaua anilor ‘30

În una din zilele obişnuite , cînd mă plimbam, seara, prin oraşul zgomotos, am descoperit o  ulicioară îngustă intersectată de căsuţe mici cu acoperişuri colorate, care plus la toate mai  era şi slab iluminată. Mi s-a părut ceva enigmatic, cu toate că locuiesc în acest oraş de 20  de ani, dar această străduţă n-o mai văzusem niciodată în viaţă. Am hotărît să-mi satisfac  curiozitatea de ziarist, aşa că nu am ezitat şi am păşit pragul unui local .

• O călătorie în timp…

Deschizînd uşa, am fost doborîtă de un miros de vanilie, zahăr ars şi căpşuni. Mesele şi scaunele din interiorul salonului erau confecţionate din lemn negru, rezistent. Pe pereţi erau agăţate tablouri selecte pe care erau pictate femei şi bărbaţi eleganţi. Aveam senzaţia că mă aflu în muzeul Louvre , deşi nu am avut ocazia să-l vizitez. Totul era atît de deosebit, iar aromele şi decorul mă fermecau, dîndu-mi de înţeles că fac parte dintr-o altă lume . Am decis să continui călătoria mea în timp. Am luat loc la o măsuţă de lîngă geam şi mi-am propus să admir lumea din cafenea , aşa încît nimeni să nu mă observe.

• Pe aripile vîntului…

Mi-au captat atenţia două domniţe, care purtau rochii lungi din mătase şi aveau pe cap pălării, detalii ce m-au făcut să-mi amintesc de filmul „ Pe aripile vîntului” . Fetele vorbeau mai mult în franceză, iar eu, din păcate, nu am înţeles nicio boabă. După ceva timp, s-a apropiat de ele un chelner, un tînăr,  zvelt, în vîrstă de 17 ani. Acesta le-a propus să guste din specialitatea casei – orez a „l”imperatrice în sos bechamel, şoptindu-le că sosul arată apetisant şi este destul de delicios. Coniţele s-au arătat intrigate , iar la desert au cerut să li se aducă tortă de nuci verzi şi apă cu lămîie.

• Padam-padam…

În local răsuna o muzică lentă, franţuzească . Melodia fu întreruptă de vocea, puternică, a unui bărbat ce-i ordonă chelnerului să-l servească cu o friptură şi o sticlă de Pinot Noir. Ospătarul se apropiaseră speriat de domnul nervos şi îl informase, cu mult calm, că vinul Pinot Noir se terminase deja şi că în depozit se găseşte doar Cabernet Sauvignon.

• Prăjituri cu…

La o altă masă stăteau ghemuiţi o pereche de îndrăgostiţi, ce îşi furişau unul altuia priviri dulci. Tînărul îmbrăcat rafinat îi făcu semn cu mâna băiatului de 17 ani să se apropie de ei. Chelnerul veni cu o tavă plină de prăjituri cu frişcă, scorţişoară, migdale şi bezea, printre care se găsea şi un trandafir. Fata fu surprinsă pînă la lacrimi.

• Ceva atît de bun…

Mă pregăteam să părăsesc încăperea, cînd deodată mă zări un ospătar. Acesta mă privi  uimit de sus în jos şi mă întrebă de unde am apărut în Timişoara, probabil  îmbrăcămintea mea mă dăduse de gol.I-am şoptit că vin de departe şi sunt pentru  prima oară aici.Chelnerul îmi făcu semn din ochi şi mă îndemnase să gust moelleux au  chocolat, spunîndu-mi că nu este nevoie să-l achit, căci în cafeneaua lor strănii sunt  deserviţi regeşte. Am zîmbit şi am acceptat, cît despre moelleux au chocolat se dovedise a fi un sufleu din cea mai fină ciocolată servit cu zmeură dulce şi caramelă. Nu mai mîncasem ceva atît de bun, i-am mulţumit şi m-am retras zicîndu-mi că data viitoare le fac o surpriză şi prietenilor mei.

Foto : www.google.ro

Tendinţe şi Subtilităţi

Rochii cu imprimeuri florale, fuste cu talie foarte înaltă, accesorii ultrafeminine, genţi supradimensionate, ochelari cu ramă neagră şi pantofi cu vîrf decupat. Toate aceste colecţii mi s-au aruncat în ochi în timp ce păşeam curioasă pragul unui magazin destinat femeilor, localizat pe bd.Ştefan cel Mare.

• E timpul rochiilor…

Am rămas plăcut surprinsă de culorile şi formele ţinutelor vestimentare. De la rochii îndrăzneţe: cu voaluri,dantele, strălucitoare sau în culori dulci-pastelate, putea-i să-ţi treci uşor privirea peste fuste minimaliste din mătase sau fuste de lungime medie asortate cu superbe impremeuri pictate. Aceste obiecte de îmbrăcăminte inedite şi variate te fac să fii în pas cu moda , plus la toate îţi pun în valoare personalitatea.

• E timpul accesoriilor…

După cum afirmă marii creatorii de modă: o ţinută pentru a fi reuşită, trebuie să fie completată  cu bijuterii cît mai şic. În materie de accesorii, modelele propuse în vînzare s-au dovedit a fi  diversificate. Am aflat de la vînzătoare că în topul preferinţelor feminine se află podoabele mari,  accesorizate cu diverse pietre, de asemenea fac „ravagii” în acest sezon combinaţiile alb-  negru. Aceste giuvaiere valorînd între 1500-3000 lei.

• E timpul pantofilor…

La capitolul încălţăminte mi-au atras privirea pantofii cu toc din piele lăcuită. Victoria Rudi- reprezentant al revistei de modă Stiluette, mi-a mărturisit că se poartă în continuare încălţări de culoare neagră, dar se pune foarte mult accent şi pe pantofii în nuanţe: mov, auriu sau galben, însoţite cu pietre, catarame şi aplicaţii variate din metal.

• E timpul blugilor…

Pe cînd mă plimbam printre rafturi, am zărit o domnişoară care proba o pereche de jeanşi în dungi colorate, la prima vedere mi s-au părut oribili, vînzătoarea i-a şoptit să fie atentă la dungi, căci dacă nu le potriveşti siluetei, poţi crea un dezastru vizual.

• E timpul modei…

Aflîndu-mă în acest magazin , am avut senzaţia că sunt prezentă La Săptămîna Modei de la Londra, în care designerii îşi prezintă cele mai romantice, elegante şi feminine colecţii.

Foto : www.google.ro

Carte de vizită

Despre Dorina Cojocaru se spune că este o fire puternică, îndrăzneaţă,comunicabilă şi receptivă la tot ce se întîmplă în jurul ei. Cu un zîmbet ce nu o părăseşte niciodată este absolut convinsă că lumea poate deveni mai bună, dacă fiecare i-ar dărui un zîmbet dezinteresat.

-Cum ai ajuns la televiziune?
A fost mai degrabă o provocare de circumstanţe. Am fost anunţată că e nevoie de o echipă de tineri pentru unele proiecte care urmau să apară. Astfel, cu un oarecare sentiment de nesiguranţă m-am prezentat la prima probă-interviul.

-Cum a fost debutul tău?
Prima apariţie a fost o mai mare bucurie pentru cei de acasă. I-am simţit fericiţi, împliniţi şi ce poate fi mai plăcut pentru un copil decît să-şi simtă părinţii mulţumiţi de rezultatele sale.

-Cum ai ajuns să prezinţi emisiunea “De la A la Z pe sărite”?
După 7-8 luni de activitate în cadrul primului proiect. Am fost anunţată că proiectul va fi închis, împreună cu un alt ciclu de emisiuni şi respectiv mi s-a propus să trec la această nouă emisune. Nu am acceptat imediat fiindcă aici în ceea ce priveşte statutul de prezentator, trebuia să i-au locul unei bune colege de a mea. Mai tîrziu însă mi s-a spus direct că nu am de ales, şi că trebuie să accept. Mi-a fost sincer, greu, fiindcă simţeam că nu e pentru mine, acest mod de a obţine ceva. Acum activînd de 2,5 luni mă simt bine aici. Mă simt un copil înconjurat de copii.

-Ce schimbări s-au produs în viaţa ta, din moment ce eşti prezentatoare TV?
Nu prea pot să zic că s-au produs schimbări mari. Doar că sunt mult mai ocupată. La serviciu îmi petrec timpul în jur de 10 ore pe zi.Deaceea nu mai am timp să ies cu prietenii, colegii de facultate. Chiar şi pe surioara cea mai mică o văd doar dormind, ieşind foarte devreme dimineaţa şi venind tîrziu.
În rest, e totul ca şi pînă acum.

-În ce relaţie eşti cu colegii de la Prime?
Ne înţelegem foarte bine. Cred că e unul dintre cele mai clare lucruri ce mă ţin acolo. Suntem practic toţi tineri şi asta face ca comunicarea şi conlucrarea noastră să fie simplă, flexibilă şi înţeleasă.

- Ce ţi-ai cumpărat din primul tău salariu ?
Primul meu salariu nu a fost la Prime, fiindcă din liceu am învăţat să pot măcar relativ să mă întreţin. Totuşi atunci cînd l-am primit aici, le-am cumpărat la toţi cei de acasă cîte un cadou simbolic, apoi a doua zi am bucurat nişte copii de pe stradă cu nişte prăjituri şi bomboane.

-Cum este Dorina Cojocaru în viaţa de zi cu zi?
Nu e absolut nicio diferenţă. Sunt acelaşi om, cu aceleaşi credinţe, valori şi principii. Cu aceleaşi defecte şi calităţi.

-Ce faci în timpul liber ?
O spun fără nicio ezitare. Nu am practic deloc timp liber.Toată săptămîna sunt la lucru iar începînd de vineri seara şi pînă duminică tîrziu încerc să-mi fac temele pentru facultate.Şi îmi doresc atît de mult să mă relaxez citind o carte bună, ceva de felul cum făceam odata.

-Cîte măşti trebuie să aibă un prezentator ca să reziste?
Indiferent ce e după uşa care se închide înaintea emisiei,prezentatorul trebuie să zîmbească să transmită energie pozitivă, speranţă,încredere prin orice privire gest sau cuvînt. Asta am înţeles-o de curînd,cu cîteva săptămîni în urmă, mi-a murit bunelul chiar în braţe. După o noapte de chin, suferinţă şi cedare totală a organismului am avut filmări. Mi-a fost foarte greu să rezist, mai cu seamă că aveam unele subiecte despre bunici şi nepoţi. Totuşi am rezistat, am zîmbit şi mi-am făcut lucru aşa încît nimeni să nu înţeleagă prin ce treceam. E o chestie care pînă la urmă trebuie să o înveţi şi mai tîrziu chiar nu-mi venea să cred că am fost atît de puternică.

Foto : din arhiva Dorinei Cojocaru