Am ales să cedez spaţiul de pe ultima pagină în favoarea unei istorii pe care mi-a povestit-o o colegă. Şi după cum mărturiseşte autoarea e o zi din viaţa ei. Dacă acest text este reprezentativ sau nu pentru studenţii de la FJŞC,vă las pe voi să decideţi…
Ea se numeşte Ana şi este la fel ca şi voi o studentă care are un stil de viaţă :
Se trezeşte la 6:00 dimineaţa, amorţită, fară chef de viaţă şi cu dureri de cap.Căci aseară pînă noaptea tîrziu au măcinat-o gîndurile ,de unde să facă rost de bani ca să-şi cumpere o geacă galbenă pe care a zărit-o zilele acestea într-un magazin. Şi care plus la toate mai e primăvara aceasta în vogă. Iar ea pentru că este o domnişoară care se respectă nu ezită să arate trendy.
La 6:10 sare din pat, îşi pune pe ea un tricou şi merge la baie ,unde se întîlneşte cu cîteva fete,mai schimbă nişte vorbe ,aşa ca între vecine,se spală pe faţă şi pe dinţi,apoi se îndreaptă fresh spre odaie.În cameră e linişte totală, colegele Anei dorm buştean, nici gînd să meargă la prima oră. Probabil chiulitul de la lecţii a devenit deja o obişnuinţă pentru ele.În bucătăria improvizată Ana îşi face grăbită un ceai verde ( a auzit că te ajută să fii mai subtilă) ,apoi înfulecă din cartofii rămaşi pe masă de aseară şi în scurt timp îşi dă seama că nu are pîine.
Fără să stea prea mult pe gînduri merge să împrumute de la vecine.Ora 7:20 o prinde admirîndu-se în oglindă.Cu părul proaspăt tapat îşi aplică pe faţă un fon de ten,îşi lungeşte genele şi ca să nu scape niciun detaliu, mai scotoceşte prin dulapul colegei de cameră de unde scoate un gloss transparent.La 7:30 îşi umple sistematic buzunarele cu: telefon, şerveţele, ruj, portofel şi iese grăbită.Troleul este plin ,stă cocoşată, dar e OK,este obişnuită cu aşa ceva .Pînă la orele 14:00 se află în incinta universităţii timp în care reuşeşte să copieze la o lucrare , să bea o cafea cu prietenele ei şi să se întristeze ,atunci cînd se regăseşte pe lista restanţierilor.De parcă, nu ştia că nu a prezentat nicio comunicare la obiectul respectiv.Ora 16:00 o găseşte în parc,aşezată pe o bancă ,cu o pungă de pesmeţi în mîină, Ana meditează profund asupra relaţiei pe care o are cu actualul ei prieten.Se gîndeşte dacă merită să-i mai acorde o şansă.După ce a cîntărit totul în prealabil,se îndreaptă spre cămin satisfăcută de alegerea pe care a luat-o.
Acasă o aşteaptă aceeaşi farfurie cu cartofi reci,acelaşi pat şi aceleaşi fete din odaie,care îşi împrumută una alteia bluze şi accesorii pentru randes-vous.Ana mănîncă nişte biscuiţi şi se pune la somn,dar îşi spune să nu doarmă mult că de nu la noapte va fi nevoită să audă toţi cîinii lătrînd sub ferestre.După 3 ore de somn o trezeşte Irina ,care veni să-i ceară conspectele,iar în semn de mulţumire o invită la petrecere.Cheful se dovedi a fi unul reuşit: muzică bună, dansuri,gustărele,bîrfe noi,ce poate fi mai plăcut pentru un student plictisit şi flămînd.
Se face 23:00,Ana se pregăteşte de somn,îşi programează ceasul să sune la orele 6:00 dimineaţa şi nu uită să-i dea un beep iubitului ei în semn că se gîndeşte la el.
Foto: www.google.com

Mileştii mici este o localitate situată la 20 km de oraşul Chişinău, în raionul Ialoveni. Complexul a intrat în Cartea Recordurilor ca cea mai mare colecţie de vinuri din Europa „Colecţia de Aur”, cu peste 1,5 milioane de sticle.

• Curioşii…

Era într-o zi de toamnă, combinatul de vinuri, înconjurat de zidurile cetăţelor medievale cu turnuleţe inedite, se pregătea să întîmpine un grup de „curioşi” sosiţi de la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării, USM. Musafirii s-au grăbit să facă poze de grup lîngă havuzurile pitoreşti, care îţi creeau senzaţia că te afli într-o curte boierească din sec 16. La drept vorbind, toate acestea se datorează maeştrilor populari care şi-au lăsat o părticică a sufletului şi inimii în lemn, ceramică, sticlă şi metal.

• Mare de vinuri…

În cele din urmă, studenţii împreună cu doi profesori nu s-au lăsat prea mult intrigaţi de către ghid şi au păşit în oraşul vinicol, ce se află la o adîncime de 40-85 metri, cu o temperatură constantă de 12-14 C şi umeditate relativă de 85-95 %. Galeriile calcaroase se întind pe aproape 200 km, dintre care cca 55 km sunt utilizate în scopuri tehnologice. Tinerii conduşi de ghid au parcurs pe jos 4 km prin tunelurile regatului subteran, avînd ocazia să admire bulevardele umbrite de felinare şi străzile cu denumiri : Pinot, Muscat, Feteasca, Negru de Purcari, Cahor, Codru, Cabernet şi Aligote, în care erau aranjate cu grijă sticlele preţioase şi butoaiele de vin. Snejana, ghid la combinatul de vinuri, a menţionat că cea mai valoroasă sticlă de vin prezentă în colecţie a fost produsă în 1973 şi costă 480 euro, adăugînd că pe teritoriul actual, cu milioane de ani în urmă se afla Marea Sarmatică, acum însă aici se află o „mare” de vinuri cu nuanţe variate de gust, adunate din întreaga Moldovă. Vizitatorii au fost surprinşi de originalitatea cascadei săpate în piatră ce reflectă o ambianţă romantică. De asemenea, au fost martori oculari la un Hocus-Pocus, în momentul cînd îndrumătorul a accesat un buton şi s-a deschis o uşă invizibilă, în spatele căreia erau ascunse 10.000 de butelii de vin plasate în acest spaţiu pe timpul lui Mihai Gorboceov, care la rîndul său a ordonat să fie distruse plantaţiile de viţă de vie. Toate sticlele de vin erau acoperite de atributul vechimii- pînză de păianjen şi praf, anume ele făceau să se resimtă spiritul vremurilor de odinioară.

• Bun îi vinul ghiurghiuliu…

Impresionaţi şi în acelaşi timp îngeţaţi de frig oaspeţii au fost invitaţi în sala de degustare ca să se încălzească cu un ceai fierbinte lîngă focul din şemineu. Atmosfera a fost pe de-a dreptul încinsă de către un acordeonist şi viorist, care au interpretat împreună cu cei prezenţi cîteva piese populare printre care : „Căsuţa noastră”; „Ţărăncuţa” şi „ Bun îi vinul ghiurghiuliu”. Natalia Măciucă – specialist în relaţii cu publicul a specificat că vinurile sunt fabricate în strictă conformitate cu tradiţiile vechi, moldoveneşti şi în fiecare dintre ele se simte amprenta creatorului, energia şi inspiraţia sa. La sfîrşitul excursiei studenţii au vizitat magazinul de specialitate de pe teritoriul complexului Mileştii Mici, aceştia şi-au achiziţionat cîteva sticle de vinuri şi spumante la un preţ accesibil.

Foto : Bîrca Elena

În una din zilele obişnuite , cînd mă plimbam, seara, prin oraşul zgomotos, am descoperit o  ulicioară îngustă intersectată de căsuţe mici cu acoperişuri colorate, care plus la toate mai  era şi slab iluminată. Mi s-a părut ceva enigmatic, cu toate că locuiesc în acest oraş de 20  de ani, dar această străduţă n-o mai văzusem niciodată în viaţă. Am hotărît să-mi satisfac  curiozitatea de ziarist, aşa că nu am ezitat şi am păşit pragul unui local .

• O călătorie în timp…

Deschizînd uşa, am fost doborîtă de un miros de vanilie, zahăr ars şi căpşuni. Mesele şi scaunele din interiorul salonului erau confecţionate din lemn negru, rezistent. Pe pereţi erau agăţate tablouri selecte pe care erau pictate femei şi bărbaţi eleganţi. Aveam senzaţia că mă aflu în muzeul Louvre , deşi nu am avut ocazia să-l vizitez. Totul era atît de deosebit, iar aromele şi decorul mă fermecau, dîndu-mi de înţeles că fac parte dintr-o altă lume . Am decis să continui călătoria mea în timp. Am luat loc la o măsuţă de lîngă geam şi mi-am propus să admir lumea din cafenea , aşa încît nimeni să nu mă observe.

• Pe aripile vîntului…

Mi-au captat atenţia două domniţe, care purtau rochii lungi din mătase şi aveau pe cap pălării, detalii ce m-au făcut să-mi amintesc de filmul „ Pe aripile vîntului” . Fetele vorbeau mai mult în franceză, iar eu, din păcate, nu am înţeles nicio boabă. După ceva timp, s-a apropiat de ele un chelner, un tînăr,  zvelt, în vîrstă de 17 ani. Acesta le-a propus să guste din specialitatea casei – orez a „l”imperatrice în sos bechamel, şoptindu-le că sosul arată apetisant şi este destul de delicios. Coniţele s-au arătat intrigate , iar la desert au cerut să li se aducă tortă de nuci verzi şi apă cu lămîie.

• Padam-padam…

În local răsuna o muzică lentă, franţuzească . Melodia fu întreruptă de vocea, puternică, a unui bărbat ce-i ordonă chelnerului să-l servească cu o friptură şi o sticlă de Pinot Noir. Ospătarul se apropiaseră speriat de domnul nervos şi îl informase, cu mult calm, că vinul Pinot Noir se terminase deja şi că în depozit se găseşte doar Cabernet Sauvignon.

• Prăjituri cu…

La o altă masă stăteau ghemuiţi o pereche de îndrăgostiţi, ce îşi furişau unul altuia priviri dulci. Tînărul îmbrăcat rafinat îi făcu semn cu mâna băiatului de 17 ani să se apropie de ei. Chelnerul veni cu o tavă plină de prăjituri cu frişcă, scorţişoară, migdale şi bezea, printre care se găsea şi un trandafir. Fata fu surprinsă pînă la lacrimi.

• Ceva atît de bun…

Mă pregăteam să părăsesc încăperea, cînd deodată mă zări un ospătar. Acesta mă privi  uimit de sus în jos şi mă întrebă de unde am apărut în Timişoara, probabil  îmbrăcămintea mea mă dăduse de gol.I-am şoptit că vin de departe şi sunt pentru  prima oară aici.Chelnerul îmi făcu semn din ochi şi mă îndemnase să gust moelleux au  chocolat, spunîndu-mi că nu este nevoie să-l achit, căci în cafeneaua lor strănii sunt  deserviţi regeşte. Am zîmbit şi am acceptat, cît despre moelleux au chocolat se dovedise a fi un sufleu din cea mai fină ciocolată servit cu zmeură dulce şi caramelă. Nu mai mîncasem ceva atît de bun, i-am mulţumit şi m-am retras zicîndu-mi că data viitoare le fac o surpriză şi prietenilor mei.

Foto : www.google.ro

„Mi-am imaginat întotdeauna paradisul ca o bibliotecã“ – Jorge Luis Borg

„Bunele maniere“, „Cei şapte ani de acasã“, „Discriminarea ucide vise“, „Coliba unchiului  Tom“, „Prima mea enciclopedie“ sunt doar câteva titluri dintre miile de cãrţi care sunt  aşezate frumos pe rafturi şi aşteaptã cuminţi cititorii. Biblioteca „Astra“ a fost fondatã  în anul 1861 şi-n toţi aceşti 145 de ani de existenţã a reuşit sã câştige încrederea şi  devotamentul publicului cititor. Nu e de mirare cã aici fiecare copil, pe lângã faptul cã-şi formeazã gustul estetic, graţie expoziţiilor de pictură agãţate pe pereţii holului, mai au şi ocazia de a-şi lãrgi orizontul cunoştinţelor prin diversitatea cãrţilor din bibliotecã.

• „Citeşte! Numai citind mereu creierul tãu va deveni un laborator nesfârşit de idei şi imagini“ – Mihai Eminescu

Biblioteca „Astra“ are cinci nivele, în care se regãsesc sãli de lecturã, tipografie digitalã, garderobã, lifturi, depozit de carte, şase cabinete individuale de studiu, secţia arte, biblioteca electronicã, sala de calculatoare şi spaţiul unde are loc prelucrarea informatizatã a cãrţilor. Toate acestea au scopul de a oferi un grad înalt de accesibilitate în obţinerea informaţiilor necesare atât pentru copii, cât şi pentru cei adulţi. Parterul bibliotecii gãzduieşte lansãri şi prezentãri de carte, diverse expoziţii de fotografii, târguri de carte şi desene executate de copiii talentaţi din oraşul Sibiu. În cadrul bibliotecii, mai funcţioneazã şi ludoteca – locul în care cei mici se pot juca, învãţa limba englezã, francezã şi germanã. Deşi, în acest edificiu toţi sunt în vâltoarea activitãţilor, liniştea este calificativul primordial. La etajul I al clãdirii este plasatã o bibliotecã pentru copii în care gãseşti cãrţi în limba românã, englezã, maghiarã, rusã, francezã şi italianã. Sãptãmânal, se organizeazã teatrul de pãpuşi – o bunã modalitate de relaxare pentru cei mici.

• „Cãrţile sunt pentru oameni, ceea ce sunt aripile pentru pãsãri“ – Arthur Bonus

Pentru a pãstra continuitatea, secţia arte din cadrul bibliotecii, se ocupã de transferarea informaţiei de pe casete şi discuri vechi pe CD. La etajul III se gãseşte depozitul de carte şi douã garsoniere pentru oaspeţii bibliotecii. Biblioteca dispune de o tipografie digitalã în care se menţine o strictã igienã, iar lucrãtorii poartã halate de un alb imaculat. Tipografia scoate de sub tipar diverse pliante, broşuri şi invitaţii. Aici, apare şi publicaţia „Mlãdiţe“ ce conţine cele mai bune lucrãri ale tinerilor din Sibiu.

• „O carte bunã este cel mai bun prieten, acelaşi astãzi şi întotdeauna“ – Martin Tarquber Tupper

Biblioteca „Astra“ coopereazã cu bibliotecile universitare, fundaţia „Melinda şi Bill Gates“, Biblioteca Academicã din Olanda şi Braşov şi altele ce fac parte din Asociaţia Naţionalã a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Pubilce din România. Concomitent, aceasta are legãturi de cooperare şi cu BBC, care a oferit bibliotecii 37 de CD-uri originale cu piesele lui Shakespeare. La etajul V se aflã o imensã salã de lecturã, unde fiecare, pe lângã delectarea oferitã de lecturã, poate admira panorama oraşului Sibiu sau poate fi martorul la recitaluri de poezii. Toţi cei, pasionaţi de frumos, sunt liberi de a pãşi pragul acestei instituţii. Iatã aşadar o parte din ceea ce înseamnã azi, la Sibiu, o Bibliotecã modernã, care poate fi începutul unui drum iniţiatic spre desãvârşirea cultural necesarã fiecãrui om înclinat spre desãvârşirea personalã.

Foto : Bîrca Elena

Sibiul este un oraş vizual perfect. Iar cea mai bună soluţie pentru a face cunoştinţă cu frumuseţea acestui ţinut istoric este o plimbărică pe jos, care te fascinează prin arhitectura medievală a aşezării şi în acelaşi timp te copleşeşte prin măreţia pieţelor publice. Aceste sfaturi le-am urmat şi eu la rândul meu, atunci când am călcat pentru prima oară pe acest colţişor de rai. Nu am stat mult pe gânduri şi împreună cu colegii mei am invadat oraşul. Am hoinărit prin cele trei pieţe: Piaţa Mare, Piaţa Mică şi Piaţa Huet, care sunt înconjurate de muzee, biserici splendide şi clădiri de mare valoare arhitectonică şi istorică. Totul mi se părea străin, altfel ca la mama „acasă”, totul era plin de viaţă şi armonie. Aveai imaginaţia că până şi clădirile te urmăresc cu ochii larg- deschişi şi îţi urează bun-venit. De asemenea, am descoperit Turnul Sfatului, Oraşul de Jos, Casa Altemberger (Azi Muzeul de Istorie) şi Muzeul de Istorie a Farmaciei. Traversând Piaţa Huet am ajuns la Podul Minciunilor, cel care, conform legendelor , nu rezistă sub greutatea vorbelor mincinoase. Aşa că, eu şi colegii mei am fost supuşi unui test de sinceritate, din fericire, l-am trecut cu brio. După o zi lungă şi plină de forfotă, am decis să ne relaxăm făcând shopping în unele magazine. Pot spune că nu am găsit nimic, din ceea ce nu aş putea găsi în magazinele din Chişinău, sunt aceleaşi mărfuri, doar că diferă moneda şi preţurile. În cele din urmă, shopping-ul făcut în Sibiu mi s-a părut cu mult mai plăcut, căci vorba ceea „Găina vecinului este întotdeauna mai grasă”. O mare surpriză!Vizita noastră în Sibiu a coincis cu cea de-a 15-a ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, care s-a desfăşurat în perioada 29 mai- 8 iunie 2008. Ediţia aniversară din acest an a derulat sub genericul „Energii” şi a inclus 29 de spectacole de teatru, 31 spectacole de teatru- dans, 26 spectacole de stradă şi 8 concerte de muzică de bună calitate. De asemenea, anul acesta au fost prezenţi, în premieră, actorii de teatru Kabuki din Japonia.Cel mai interesant este că nici nu trebuie să te oboseşti prea mult să mergi la teatru, pentru că vine el la tine. Oriunde nu te-ai strecura, poţi vedea: dans, actori, decoruri, jonglerii, parade de costume medievale, clopote uriaşe şi chiar formaţii care cîntă din mers. Iar noi fetele puţin mai degajate decît băieţii ne-am permis să dansăm sub ritmurile muzicii latino. Ne-am simţit extravagant! Totuşi cel mai mult m-au frapat artiştii francezi ai trupei Plasticiens Volants, care au demonstrat în centrul oraşului măiestria în mânuirea unor obiecte gonflabile, adică au manevrat nişte personaje gigantice care prind viaţă cu ajutorul heliului. Priveliştea a fost uluitoare, păcat că n-aţi fost şi voi prezenţi, dragi cititori. La finele acestei reprezentaţii originale am urmărit şi câteva focuri de arificii senzaţionale, care îţi lăsau impresia că plouă cu stele. Aş avea mai multe să vă povestesc şi să vă intrig, dar mai bine vă las pe voi să descoperiţi şarmul oraşului Sibiu, care ne asigură că, după opt secole de existenţă este un oraş „destinat „ să rămână veşnic tânăr.

Foto : Bîrca Elena

Casa Altemberger din oraşul Sibiu

Muzeul de istorie – casa Altemberger- a fost deschis în anul 1984 şi poartã numele primarului, în timpul cãruia a început aceastã construcţie.Muzeul de istorie funcţioneazã întrun spaţiu reprezentativ pentru istoria localã a Sibiului, fosta primãrie a oraşului. Este cu adevãrat considerat cel mai important ansamblu de arhitecturã goticã din Transilvania. Muzeul este compus din opt corpuri de clãdire, iar cea mai veche dintre ele este Turnul Locuinţã a cãrui construcţie a fost iniţiatã la sfârşitul secolului XV de Thomas Altemberger. Muzeul gãzduieşte o impresionantã colecţie de arme, proiecţii din fontã şi piatrã, obiecte de breaslã, artã decorativã, sigilii, ştampe, medalii şi bijuterii. O privelişte uluitoare o oferã cele nouã brãţãri dacice meşterite din aur masiv. Aceste bijuterii antice din munţii Orãştiei au fost recuperate de statul român şi expuse în acest muzeu. De asemenea pot fi admirate primele puşti din fier şi lemn de acum mai bine de patru secole. Dacã eşti interesat de arme, atunci cu siguranţã vei rãmâne plãcut surprins de mãreţia sãbiilor drepte cavalereşti şi a celor otomane. Muzeul cuprinde câteva sectoare: arheologia preistoricã şi veche, arheologia medievalã, breslele sibiene, cabinetul numismatic, arme şi armuri, mişcarea naţionalã şi culturală din Transilvania în epoca modernã şi lapidariul antic şi medieval. În contextul celor enunţate anterior, poate fi constatat faptul cã muzeul de istorie adãposteşte într-un spaţiu spectaculos, mãrturiile trecerii timpului peste oraşul Sibiu. Fiecare spaţiu din casa Altemberger îşi dezvãluie frumuseţea treptat. Vizitând muzeul de istorie ai şansa sã te pierzi în timp. Plus la toate, farmecul muzeului îţi oferã un surplus de energie pozitivã şi o “valizã” cu amintiri frumoase, iar forfota din acest spaţiu denotã cã ansamblul arhitectural este şi va fi unul dintre cele mai importante puncte de atracţie turisticã.

Foto : Bîrca Elena